Se mai întâmplă şi minuni
Se mai întâmplă şi minuni de mixtvroA fost în comă de trei ori şi medicii nu îi dădeau nici o şansă de supravieţuire. Nu ştiau că au de-a face de fapt cu o luptătoare în vocabularul căreia cuvântul RENUNŢ nici măcar nu exista. Singurul crez după care se ghida era : Vreau să mă fac bine, am ambiţie! Asta îşi spune mereu Mirabela Cărămidaru, o tânără care de mai bine de un an este ţintuită la pat din cauza unui accident. Răbdarea este o virtute şi Dumnezeu ia trimis ajutorul nesperat. Urmărim în continuare o poveste emoţionantă despre setea de viaţă şi dorinţa nebună de împlinire a viselor ce ne dă puterea de a merge mai departe zi de zi. „Eu sunt Mirebela si nu am fost tot timpul asa, pana acum un an de zile eram vesele optimista, aveam mulţi prieteni, mergeam in vacante, la serviciu, mă bucuram de serviciu. Nici acum nu pot să cred ca viaţa mea s-a schimbat într-o singura secundă. Cu o seară înaintea accidentului m am visat mireasă, am visat ca aveam copii şi o familie de care aveam grijă, nici acum nu m a părăsit acest vis, este singurul care ma face să lupt. A venit iarna, dar eu nu pot să văd nimic din toate acestea, aş vrea să mă dau jos din pat dar picioarele nu mă ascultă. Aş vrea să scap de tubul de oxigen, de tuburile din burtă, aş vrea să pot să vorbesc normal cu cei din jur dar cel mai mult îmi doresc ca mama să nu mai plângă. Nici o mamă din lume nu merită atâta suferinţă. Nici o mamă din lume nu merită să plângă atât de mult”!
Povestea Mirabelei, difuzată acum câteva zile în emisiunea realizată de colega nostră Cornelia Crevean a sensibilizat mai mulţi oameni cu suflet din Braşov care au luat atitudine şi au sărit în ajutorul tinerei. În doar câteva zile întreaga sumă de 10.000 de euro necesară pentru intervenţia chirurgicală din Germania a fost strânsă. 3000 de euro din acestă sumă au venit din partea unor braşoveni mobilizaţi de preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD Braşov Marius Dunca. Deasemenea o parte din bani au venit de la Consiliul Judeţean după ce Sebastian Grapă, preşedintele Comisiei de Sănătate, s-a implicat în povestea Mirabelei. Pe 2 decembrie Mirabela va reveni în ţară însă tânăra va avea nevoie în continuare de sprijin pentru că va fi supusă unei alte operaţii de data aceasta la picioare pentru refacerea genunchilor, afectaţi în urma accidentului rutier de acum un an. Astfel orice ajutor este mai mult decât binevenit. S.F.