Brasoveni pentru Brasoveni 21.02.2014


Brasoveni pentru Brasoveni 21.02.2014 de mixtvro
Este poet, scriitor, critic literar, a fost decanul Facultăţii de Litere din Braşov, iar acum conduce Institutul Confucius. Andrei Bodiu a absolvit Colegiul Naţional „Unirea”, iar la numai 16 ani a început să scrie primele poezii pe care le citea în cenaclul şcolii, condus de profesoara Cornelia Bularcă. Tot în perioada liceului, Andrei Bodiu şi-a întâlnit şi mentorul, regretatul scriitor Alexandru Muşina, care l-a încurajat să scrie. A absolvit Facultatea de Filologie din Timişoara cu media 9,72 şi a prins un post de profesor de limba română la Apaţa. Revoluţia din ’89 a fost decisivă în turnura carieriei sale. Un grup de scriitori din generaţia 80 a înfiinţat Facultatea de Litere, la care a început să predea şi Andrei Bodiu. A urmat toţi paşii universitari şi după două mandate de decan al facultăţii, ocupă acum postul de vicepreşedinte al Senatului Universităţii Transilvania. Invitatul emisiunii ,,Braşoveni pentru braşoveni,, din această săptămână ne vorbeşte despre cum a îmbinat în mod fericit scriitura, cu munca la catedra, dar şi cu managementul facultăţii de litere.

One thought on “Brasoveni pentru Brasoveni 21.02.2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *