Primăria Predeal, surdă la durerea unei mame cu patru copii
O familie cu patru copii din Timişul de Jos trăieşte în condiţii mizere. Stau într-o singură cameră şi abia reuşesc să supravieţuiască de pe o zi pe alta cu 500 de lei. Deşi sunt în acestă situaţie la limită, reprezentanţii Primăriei Predeal nu s-au implicat să ajute această familie. Speriaţi că cei mici ar putea să se îmbolnăvească pe aceste geruri cumplite, vecinii şi consilierii locali din Predeal au anunţat Direcţia pentru Protecţia Copilului.
PROTECTIA COPILULUI de mixtvro