O sugestie pentru un avocat care este şi distins membru de partid!
În tot acest război al declaraţiilor, Sebastian Grapă a avut un mesaj şi pentru un avocat care este şi distins membru de partid! Astfel, vicepreşedintele PNL vrea să-l convingă pe social-democratul Ioan Adam să renunţe să mai reprezinte în Justiţie Primăria condusă de George Scripcaru. Ori această variantă, ori dacă nu, să se suspende din USL.
În replică, apărătorul ales al administraţiei portocalii spune că nu permite nimănui să se amestece în viaţa sa. Avocatul Ioan Adam afirmă că, în cazul în care USL-ul îl va desemna sa candideze pe o funcţie la alegerile din acest an, atunci va fi datorită valorii sale şi nu pe alte criterii.
GRAPA ADAM de mixtvro