Ursi salvati
Terra, Pluto şi Andi au ajuns la Zărneşti! Este vorba de trei urşi salvaţi de Asociaţia de Protecţie a Animalelor Milioane de Prieteni. Doi dintre ei, o ursoaică şi puiul ei au scăpat, după un an de lupte birocratice, de la Zoo Reşita, chiar după ce au fost scoşi la vânzare în presa locală şi naţională. Andi, în schimb, are doi ani şi preferă grătarele şi cartofii. A demonstrat acest lucru atunci când a coborât din pădure la Dâmbul Morii. La început s-a rezumat să-şi ia masa la ghena de gunoi a unui restaurant din zonă. Apoi, a dat buzna la o nuntă, după care s-a înființat la un grătar, iar în cele din urmă a intrat în bucutăria unui local de unde a fugit cu sacul plin cu cartofi. Acum cei trei urşi şi-au început o viaţă nouă la sanctuarul din Zărneşti.
Ursi salvati de mixtvro